Apartament “5 Elements”
Proprietarii acestui apartament cu 3 camere și o suprafață de 77 m², o familie cu doi copii mici, și-au dorit un interior primitor, cu multe elemente naturale, dar și practic, care să îndeplinească nevoile fiecărui membru al familiei. Pentru o funcționalitate cât mai mare a spațiului, livingul a fost amenajat open space, comunicând cursiv cu bucătăria, iar unul dintre dormitoare are baie proprie.
Arhitectul de interior Iulia Iuga-Dohmen a creat un concept de design care include cele 5 elemente ale naturii: apă, foc, pământ, lemn și metal, elemente ce se regăsesc atât în culorile din interior, cât și în materialele și finisajele pereților și pardoselilor.